Casa Boierului Comăniciu
Veneția de Jos, Brașov
Funcțiune
Cultural-educativa
Rezidențial (Unifamilial)
An
2020-2023
Proiectul a avut două componente: restaurarea vechii construcții - casa Comăniciu, înscrisă în Lista Monumentelor Istorice în anul 2019 și realizarea unui nou corp, pe locul unei foste șuri. Parterul clădirii adăpostește o mică expoziție privind istoria locului, iar la etaj și mansardă a fost amenajată o locuință.
Vechea construcție, proprietate a familiei de boieri Comăniciu (printre obiectele aparținând familiei a fost găsită și o diplomă de înnobilare din anul 1670), a prezentat numeroase degradări structurale ca urmare a tasărilor pământului survenite în timp, cauzate de nivelul crescut de umiditate datorat preluării ineficiente a apelor pluviale, dar și a execuției deficitare a zidăriei în cele două etape de realizare a casei. Prezența numeroaselor fisuri în zidărie, deformarea planșeelor și existența unei șarpante cu elemente subdimensionate au impus obținerea unei autorizații în regim de urgență pentru o intervenție de punere în siguranță și consolidare a structurii construcției. Aceasta a fost urmată de autorizația pentru extindere și amenajare a spațiilor interioare. Intervenția de punere în siguranță a beneficiat de fonduri prin programul INP - Taxa de timbru.
Intervențiile au constat în decopertări ale tencuielilor exterioare pe bază de ciment și ale celor interioare în vederea executării unor tencuieli noi pe bază de var. Au fost astfel identificate zonele cu probleme, fisuri, sau zidiri defectuoase. Acestea au fost refăcute (rezidite) sau rețesute. De asemenea au fost refăcute arcele de cărămidă ale buiandrugilor ferestrelor. Pardoselile din lemn ale parterului au fost refăcute integral, intradosul celor existente fiind putrezit.
Pentru elementele de lemn descoperite în zidărie au fost efectuate analize dendrocronologice, acestea provenind din jurul anului 1830.
Vechea șarpantă a fost remontată sub una nouă, cu elemente corect dimensionate, și lăsată aparentă. Au fost realizate finisaje noi, pardoseli de lemn sau de cărămidă presată, zugrăveli noi, a fost restaurată soba cu vatră deschisă de la nivelul parterului, au fost restaurate tâmplăriile exterioare și o parte din cele exterioare.
Colaboratori- Arh. M. Iliescu - specialist MC
- Arh. Raluca Maria Olaru
- Ing. Bodor Csaba - expert MC
- rest. Ioana Cristina Munteanu-Zărnescu - expert MC
- fotografii de Andrei Mărgulescu